Gina Pistol se confruntă în ultima perioadă cu o serie de probleme de sănătate care îi dau bătăi de cap. Blondina a publicat pe reţelele de socializare un mesaj în care le povesteşte fanilor săi prin ce trece, cerându-le sfatul.
Gina le-a spus fanilor săi în nenumărate rânduri că are o durere de cap care o copleșește și o lasă efectiv fără energie. Recent, aceasta a cerut ajutor internauților cerându-le să-i recomande un remediu împotriva acestei afecțiuni.
„Mă mai lupt și cu o durere de cap de ceva vreme, nu dorm într-o poziție bună, am și probleme cu cervicală, dacă știți, dacă ați folosit vreo pernă care ajută la asta, recomandați-mi, vă rog din suflet, că nu mai rezist cu durerea asta de cap. Mă doare în valuri, am momente când nu mă doare, puține, dar și când mă doare îmi vine să-mi plâng de milă”, le-a transmis Gina Pistol fanilor săi la Instastories.
Iar dacă durerile de cap nu erau suficiente, cu câteva săptămâni în urmă, Gina a povestit că suferă și de… urticarie.
”După ce că am început să fac urticarie din cauza stresului… Eu așa cred. Nu știu, am o programare la un imunolog. Deci după ce am făcut urticarie, mai nou, mi-a ieșit și herpes. Le-am bifat aproape pe toate. Dacă mai e cineva pe aici care se confruntă cu problema asta, cu urticaria, lasă-mi mesaj și spune-mi care este cauza la tine și ce soluție ai găsit. Eu nu înțeleg de ce. Pur și simplu. Ori mă mănâncă palmele, ori tălpile, ori îmi apar pe corp. Apar și dispar”, a spus Gina Pistol pe Instastory.
Momentul când a devenit mamă a fost o altă cumpănă din viața ei. Era o situație în care s-a ”trezit” fără ajutor, fără experiență, până la urmă copilul nu vine cu instrucțiuni de folosire, iar Gina Pistol s-a confruntat cu stări și trăiri pe care a reușit să le gestioneze, în mare parte, de una singură și asta pentru că Smiley a fost nevoit să revină la proiectele din televiziune.
„Andrei a fost de mare ajutor, ne ajutam unul pe altul cu fetița. După care a fost nevoit să plece. Când pleca Andrei dimineața aveam o stare de anxietate. El pleca la muncă ghiocel și se întorcea zambilă. Știi cât de frustrant e pentru o femeie să vezi că partenerul își continuă viața liniștit? Eu m-am bătut cu pumnii în piept și am zis că pot să o cresc singură. O lună mai târziu îi ziceam lui Andrei că dacă nu luăm o bonă în curând mă ia capul. E foarte greu fără ajutor, mai ales dacă ai și campanii cum avem noi. Pentru mine spălatul părului și aranjatul e un lux.
Eu încerc să o adorm de pe la ora 19.30. De la ora 21 apuc să îmi fac și eu un duș, să mă dau cu o cremă pe față, să mănânc ceva. Mă pun în pat când ajunge și Andrei și ne uităm la două episoade de la un serial. Am adormit pe la 1. Fiica mea s-a trezit astăzi pe la ora 4.30 și m-a luat de nouă. Nu am știut ce mi se întâmplă. Avea chef de joacă, de vorbă, după nu avea chef de nimic. Mi-a luat două ore să o adorm. La 6.30 m-am pus în pat și a început pisoiul să miaune. Sunt leșinată”, a povestit Gina despre o zi din viața ei.
Sursa foto: Captura Antena 1